Biblioteca Orășenească „Mircea Cenușă”
Descriere generală
Se subordonează direct Primarului orașului Ocna Mureș. În anul 1956, în Ocna Mureș, din inițiativa Consiliului local și cu sprijinul Casei Școalelor se înființează biblioteca sătească având ca prim fond de carte donații din partea unor dascăli și oameni de bine. Aceasta cuprindea aproximativ 1.972 volume.
Biblioteca și-a deschis porțile cu un singur bibliotecar, plătit dintr-o taxă forfetară. Din anul 1956 și până în prezent, biblioteca a funcționat în cinci locații.
În anul 1959 s-a instituit un post cu normă întreagă, iar în anul 1965 biblioteca sătească a devenit biblioteca comunală, urmând ca în 1972 aceasta să primească statutul de bibliotecă orășenească, cu două posturi de bibliotecari specializați.
Dacă la finele anului 1956 biblioteca dispunea de un fond de carte de 2.799 volume, în anul 1965 zestrea bibliotecii ajunge la 7.600 volume, iar în din anul următor fondul de carte crește până la 23.173 volume, în 1976. Astăzi fondul de carte depășește 45.000 volume.
Sediul actual al bibliotecii orășenești se află pe strada Nicolae Iorga nr. 25 și începând din data de 15 septembrie 2003 poartă numele marelui om de litere Mircea Cenușă.
Anual biblioteca organizează, în colaborare cu alte instituții de cultură, manifestări tradiționale, expoziții de carte, pictură, precum și un concurs literar de tinere condeie.
Biblioteca susține parteneriate cu școlile de pe raza orașului în vederea popularizării, în rândul elevilor, a documentelor de bibliotecă.
Începând cu anul 2012 biblioteca „Mircea Cenușă” a fost inclusă în programul BIBLIONET.

Informații de contact
Adresa: str. Nicolae Iorga nr. 25, cod poștal 515700 Ocna Mureș, jud. Alba, România
Telefon: 0258 871 217
Fax: 0258 871 217
Fax-mail: 0358 816 440
Program de lucru
07:30 – 16:00 (luni, marți, miercuri și joi)
08:00 – 14:00 (vineri)
Bibliotecar: Maria Lucia Ispas
Tel: 0258 871 217
E-mail: contact@primariaocnamures.ro