Anunţ licitaţie
Liceul Tehnologic Ocna Mureș scoate la licitație, în condițiile legii, spațiu de producție în incinta unității, situat în orașul Ocna Mureș, strada Colonia peste Mureș nr. 9.
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice pentru închirierea unui spaţiu din imobilul situat în localitatea Ocna Mureş, strada Colonia peste Mureş, nr. 9, aflat în domeniul public al UAT Ocna Mureș pentru activităţi economice (50 lei) și Caietul de sarcini (100 lei) aferente licitației pot fi achiziționate de la Secretariatul Liceului Tehnologic Ocna Mureș, strada Colonia peste Mureș nr. 9, zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-14.00.
Actele necesare pentru participarea la licitație se pot depune la secretariatul unității, zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-14.00, până cel târziu în data de 29.01.2018 ora 14.00.
Licitația va avea loc în data de 30.01.2018 ora 11.00 la sediul unității școlare.
Informații suplimentare se pot obține la telefon 0732 226 688.