Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Anunț privind depunerea solicitărilor de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional

Începând  cu data 01.09.2020, Serviciul Public de Asistenta Socială Ocna Mureș demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.
Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar ( grădiniță), primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.
Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

          Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.


         Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:


-să aibă domiciliul/reședința pe raza orasului Ocna Mureș;
– venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna august este de până la 1.115 lei (respectiv max 50% din salariul de bază minim brut pe tară) ;
– să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.


          Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 01.09.2020 – 10.09.2020 la sediul Serviciului Public de Asistentă Socială Ocna Mureș, din cadrul Primăriei orașului Ocna Mureș, în cadrul programului de lucru, însoţite de următoarele actele doveditoare:


– acte de identitate ale părinților /repezentantului legal ( în original și copie);
– documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției ; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii ) ;
– certificatele de naștere ale copiilor ( original și copie) ;
– dovada înscrierii la grădiniță/ școală ;
– certificat de căsătorie părinți în original și copie ( după caz) ;
– certificat de deces părinte ( unde este cazul) în original și copie ;
– acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz) ;
– hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
          Prima   evaluare  a  cererilor depuse,   însoțite  de  actele  doveditoare  se  va  realiza în perioada  01.09.2020  – 10.09.2020,  urmând  ca  Serviciul  Public  de  Asistență Socială Ocna Mureș să înainteze lista  destinatarilor finali către Instituția Prefectului Județului Alba  până la data de 15.09.2020.
          Mențiunăm  că  suma  de  bani  de pe tichetul social, aferentă  unui  an școlar va putea fi folosită timp  de   un  an  de zile  de  la  data  emiterii,  numai pe baza  actului  de  identitate al titularului,  aceste  tichete  putând  fi  utilizate  numai  în anumite magazine din raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet. Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.
         De asemenea, informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numărul de telefon 0371120427.

PRIMAR,                                             ȘEF SERVICIU,

SILVIU VINȚELER                                  ILEANA LAVINIA POPA

Înapoi sus
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support