Dezbatere publică PROIECT DE HOTĂRÂRE nr. 64 / 08.04.2026 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli precum și a Listei de investiții pe anul 2026
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, actualizată, Primăria orașului Ocna Mureș organizează în perioada 08.04.2026 – 23.04.2026 consultarea opiniei publice cu privire la următorul proiect de act normativ:
PROIECT DE HOTĂRÂRE nr. 64 / 08.04.2026 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli precum și a Listei de investiții pe anul 2026.
Proiectul de hotărâre poate fi studiat la sediul Primăriei orașului Ocna Mureș, în sala de ședințe a Consiliului local al orașului Ocna Mureș, precum și pe site-ul instituției: www.primariaocnamures.ro, rubrica ”Dezbateri publice”.
Cei interesați își pot depune în scris propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice sau cu privire la organizarea dezbaterii publice la biroul Registratură – camera 7 sau prin e-mail la adresa contact@primariaocnamures.ro, până la data de 23.04.2026.
În data de 24.04.2026, începând cu ora 11:00 va avea loc dezbaterea publică a proiectului de act normativ în sala mare a Casei de Cultură ”Ion Sângerean” a orașului Ocna Mureș, str. Nicolae Iorga, nr. 40, definitivându-se versiunea finală a actului normativ ce va fi supus aprobării Consiliului local al orașului Ocna Mureș în proxima ședință de la data încheierii prezentei proceduri.
Se asigură accesul public pe site-ul și la sediul Primăriei orașului Ocna Mureș, la următoarele documente: minuta dezbaterii publice, recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătățite ale proiectului de act normativ, în diverse etape ale elaborării, rapoartele de avizare, precum și versiunea finală adoptată a actului normativ și raportul de specialitate al compartimentului de resort.
Sunt invitați să participe toți cei interesați: cetățeni, persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, organizații non-guvernamentale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate.
PRIMAR,
SILVIU VINȚELER
